Acasa…(I)

Astazi, gandurile mi-au zburat departe… si parea ca nimic nu le mai prinde din urma. Intr-un final, au revenit … acasa…

Astazi… ma intreb ce inseamna acasa… pentru mine, pentru voi, pentru noi…

Pentru mine…

Sa insemne oare ” acasa” dulcele targ al ” Filipestilor”…? Sau acea veche ” capitala a aurului negru”, acel Ploiesti inca plin de mistere…? Sau poate ” orasul de poveste” de la poalele Tampei…? Sa fie ” acasa” locul unde am facut primi pasi, locul unde am crescut sau locul care m-a crescut?

Astazi… „acasa” e inca departe…

M-am nascut pe vechiile domenii ale familiei Cantacuzino… locuri incarcate de istorie si istorii…

Dupa spusele batranilor satului, in vremurile de demult, paduri uriase de gorun se intindeau pana departe in munti, toate sub proprietatea familiei Filipescu.

Pe la inceputul secolului al XVI-lea, boierul Titi Filipescu incepe exploatarea acestei paduri ( lemnul fiind unul dintre produsele ce se exportau), cu lucratori din toata tara, dar mai ales romani refugiati din Ardeal.

Locuintele satului Filipestii de Padure sunt mai noi, fiind intemeiate de refugiati, chiar pe locul unde se afla in prezent vatra satului. Primele familii care au format aceasta asezare: Brasov ( veniti de la Brasov), Bodea ( veniti de la Bod), Zotescu, Caragiouiu, s.a.  Acte vechi, privitoare la infiintarea comunei lipsesc. ( se crede ca dateaza de pe la 1528).

In 1632, postelnicul Constantin Cantacuzino a cumparat mosia lui Filipescu.

” Aga Matei, a murit curand, dupa ce a domnit fratele lui Serban voievod, in 1679. Fiind tanar, n-a apucat a intra in sfaturile si corespondintile ce fratele sau le incepuse cu stapanitorii crestini ai Europei si de aceea, dar nu este alt a povesti despre viata lui, pentru ca el ca un tanar ce era, sa spanzure de urmarile si de povatuirile fratillor lui cei mai mari: intaiu de Draghici Spataru, apoi de Serban voievod, intr-a carui Domnie a murit. Toma, fiul numitului Matei, in domnia lui Constantin Brancoveanu voievod, dupa ce a murit unchiul sau Iordache Cantacuzino, ce era spatar, l-a facut pe el spatar. Toma, era om vesel, traia desfatat, se vede si dupa locuinta lui. Casele lui din Filipestii de Padure si Bucuresti, erau mai mari si mai desfatate decat casele celorlalti cantacuzini. ” ( Nicolae Iorga, 1902)

De acum inainte, istoria Filipestilor devine una si aceeasi cu istoria Cantacuzinilor. Au lasat in urma lor o bucatica de istorie pe care noi nu am stiut cum sa o conservam. N-am stiut sa o trecem mai departe… si, din pacate, n-am stiut sa profitam…

Uitarea, timpul, degradarea au sters treptat urmele strabunilor nostri… strabunilor mei…iar ” acasa” a devenit doar un apelativ al locului de bastina, nicidecum sentimentul ca apartii unui loc, unei istorii…

Astazi, atat a mai ramas…

Mosia Cantacuzino... ruine

In umbra acestor oameni m-am nascut si am crescut… Pe aceste meleaguri, sub apasarea acestor istorii am facut primii pasi, am spus prima data ” mama”, „tata”… Aici am invatat prima rugaciune, aici m-am jucat cu papusile, aici am pasit prima data intr-o sala de clasa, aici am facut cinste sau mi-am suparat pentru prima data dascalii… Mi-am facut prieteni si mi-am ridicat pentru prima data capul catre Soare… am privit in zare…

„Acasa…”

Filipestii de Padure

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s